*,,Ca un semn al celor din urma lupte ale noastre aici , malul romanesc inalta ceva mai in susul apei un monument.El domina , caci aici malul ne ajuta pe noi: pentru intaia oara in acest unghi oltean al Dunarii noi avem inaltimile.
Dar aici ramanem cu livezile noastre , ai caror arbori frumosi inca , impodobesc dealul scorburos si taiat in dungi.De la aceste doua daruri ale naturii , Calafatul , care e vechi ca schele si nu ca oras, isi capata o parte din frumusetea prietenoasa.Iar alta parte i-a dat-o gustul nostru pentru ceea ce e elegant , dragut.Cele doua biserici sunt frumoase , si pe malul aparat de cheiuri de piata se vad case placute , vesele , primitoare.Printr-o taietura adanca a dealului , inainteaza o frumoasa strada plantata cu arbori.Si din mijlocul unei dumbravi priveste o casuta taraneasca incapatoare si curata , ca o afirmare a vietii de sate , stapana , de unde pornesc oltenii zdraveni , cu figura nobila cari asteapta la ponton sau pazesc mandri pe mal , la uniforma ostirii noastre"
*,,...Intr-un tarziu un sir de lumini se vede , apoi mai departe altele ce tremura-acolo e Dunarea-si sus , si mai departe , un ultim punct stralucitor , care e pe malul celalalt.Sintem la Calafat , si trasura ne poarta prin strade drepte , cu case mari , bune , dar aproape cu totul cufundate-n intunerec , oprindu-ne la un mare hotel somnoros , a carui lista de oaspeti cuprinde nume de greci si evrei , grinari , samsari si gheseftari.
Vazut ziua , Calafatul o creatiune a lui Stirbei-voda ca si Calarasi , la cealalta parte a Dunarii , se arata ca un oras vesel.Stradele drepte , soselele trase dupa un plan cuminte , se desfasoara intre cladiri trainice cu acoperamantul de tigle , obisnuit in Dolj , ca in multe parti din sesul care a fost vecin cu turcii.O alee larga e deschisa la mijloc , de la un capat al targului la altul.Mari magazii de grine , iar la Dunare , acum ca si in octombrie , ca si in tot cursul anului , mi se spune , o adevarata flotita de slepuri cu nume in toate limbile.In mijloc se desfasoara o frumoasa gradina publica , impodobita cu elegantul ,,pavilion"-cafenea.
Amintirile razboiului din 1877 dau un interes deosebit acestui vesel port din provincie.Pe deal , vulturul cu crucea in plisc-cei ce l-au facut par sa fi uitat ca acesta e stema munteana , si nu marca Romaniei-asezat pe un obelisc de piatra s-au spart [...].In vale , un alt monument pomeneste de sergentul Popescu Constantin , cel dintai oastas in razboiul pentru neatirnare [...]"
Sursa:N. Iorga - ,,Romania cum era pina la 1918", pag.12 , 65-66.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu